Un bărbat a fost reținut duminică, fiind acuzat că și-a ucis soția în vârstă de 47 de ani și fiica, în vârstă de 14 ani, într-o casă părăsită din Manoleasa, județul Botoșani. Bărbatul a încercat să își ascundă fapta, incendiind casa.
Polițiștii din Botoșani au fost sesizați cu privire la faptul că la o locuință din comuna Manoleasa este posibil să fie un incendiu, întrucât iese fum dens.
Echipajul de poliție direcționat la fața locului a identificat locuință, iar în interior au fost identificate două persoane, o femeie de 47 de ani și o minoră de 14 ani, decedate, care prezentau arsuri la nivelul corpului.
De asemenea, femeia prezenta o plagă tăiată la nivelul părții superioare a corpului.
În camera în care se aflau victimele a fost descoperit un recipient din metal, în care erau resturi carbonizate.
…