Polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității și cei de la Serviciul Criminalistic au organizat o activitate la Universitatea „Valahia” din Târgoviște – Facultatea de Drept și Științe Administrative, simulând cercetarea la fața locului într-un caz de violență domestică. Studenții au învățat pașii și procedurile specifice pentru investigațiile în cazurile de violență și s-au implicat direct în etapele cercetării. Pe lângă sesiunea practică, polițiștii au discutat cu studenții despre legislația în vigoare și măsurile de protecție la care pot apela victimele unor infracțiuni de violență. Specialiștii din cadrul Serviciului Județean Anticorupție Dâmbovița au oferit informații despre infracțiunile de corupție. Dezbaterile au ajutat studenții să conștientizeze problemele sociale și juridice, contribuind la formarea lor ca viitori profesioniști în domeniul dreptului. Activitățile desfășurate fac parte din proiectul de prevenire a victimizării „Atenție! E viața ta!”. A fost o ocazie excelentă pentru studenți de a învăța și de a se implica în rezolvarea unui caz real de violență domestică, iar această experiență le va fi de ajutor în cariera lor viitoare.
Reclamatii & Reporturi Stiri
contact: medialux85@gmail.com