Europarlamentarul PMP Eugen Tomac afirmă că mai devreme de 24 ianuarie nu putem avea o decizie pe Schengen, pentru că atunci va avea loc următorul Consiliu JAI.
El precizează că cel mai devreme, România poate impune intrarea în Schengen pe 21 martie, când are loc Consiliul European, iar preşedintele are puterea de decizie, un vot prin care poate bloca orice în Europa, dacă nu ni se respectă drepturile.
Afirmaţia lui Tomac vine în contextul în care premierul Marcel Ciolacu declarase, în urmă cu o zi, că speră să finalizăm în următoarele două zile negocierile pentru aderarea la Spaţiul Schengen, în primul pas, aerian şi naval, iar anul viitor, aderarea pe terestru.
Eugen Tomac a declarat la Antena 3 că nu crede în scenariul în care în două zile se vor finaliza negocierile pentru aderarea României la Schengen pe naval şi aerian.
…