Patru femei din Republica Moldova au fost trimise în judecată, după ce procurorii de la Chișinău au depistat că au încercat să vândă un copil ucrainean născut la Chișinău unei familii din România, după cum a anunțat sâmbătă Procuratura Generală din țara vecină, scrie hotnews.ro.
Potrivit anchetatorilor de la Chișinău, faptele s-au întâmplat în decembrie 2022, când ucraineanca însărcinată a fost invitată în capitala Republicii Moldova, pentru a naște în siguranță. Viitoarea mamă, atunci în vârstă de 38 de ani și care acasă avea mai mulți copii, a fost găsită de o femeie din Ucraina împreună cu președinta fundației din Moldova, care avea și rol de organizator al acestei rețele infracționale.
Ajunsă în Moldova, ucraineanca a fost cazată la un hotel, iar în a doua decadă a lunii decembrie, a născut. În tot acest timp, a fost supusă unei presiuni psihologice, ca să refuze să își crească bebelușul.
„Mai…