Ministrul de externe Luminița Odobescu susține că nevoile civililor palestinieni vor continua să fie o prioritate pentru România, chiar dacă țara noastră și-a suspendat contribuția pentru Organizația ONU pentru Refugiații Palestinieni din Orientul Apropiat, UNRWA pe scurt. La reuniunea informală a miniștrilor afacerilor externe din Uniunea Europeană de la Bruxelles, Luminița Odobrescu a arătat că țara noastră se va coordona în acest dosar cu partenerii. În urma acuzațiilor israeliene potrivit cărora o parte din personal a participat la atacul Hamas din 7 octombrie, Uniunea Europeană a anunțat că își va revizui sprijinul pentru agenția care se ocupă de refugiații palestinieni și care operează și în Fâșia Gaza. De asemenea, țările donatoare, între care și România, au anunțat suspendarea finanțării acestei agenții./csimion
RADOR…