Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a susţinut, la Prima TV, că Emil Boc poate să aleagă: fie va candida pentru un nou mandat de primar la Cluj, fie va deschide lista liberalilor la alegerile europarlamentare. De asemenea, liderul PNL a spus, în contextul listei pentru Bruxelles, că are o relaţie foarte bună cu fostul director al SRI Eduard Hellvig, pentru care ”uşa partidului e deschisă”.
Liderul PNL Nicolae Ciucă a fost întrebat în emisiunea Insider politic, difuzată la Prima TV, cine va deschide lista partidului la alegerile europarlamentare.
”Nu am stabilit. Urmează să pregătim Consiliul politic Naţional, care va avea loc pe data de 18 februarie. Suntem în pregătire şi pentru Congresul Partidului Popular European, care se va desfăşura la Bucureşti. Este un moment de recunoaştere a activităţii PNL în cadrul PPE alegând Bucureştiul pentru desfăşurarea Congresului, moment în care vor fi la Bucureşti 13 şefi de stat…