România a cheltuit în 2023 pentru apărare doar 1,6% din PIB, potrivit unui raport oficial al NATO, citat de TVR Info. Procentul este unul mult mai mic decât promisiunea făcută, în 2022, de președintele Klaus Iohannis, de 2,5% din PIB.
Datele apar într-o analiză publicată de NATO, luna aceasta. Analiștii spun că aceste discrepanțe vulnerabilizează Armata, în condițiile în care avem un război la frontieră, și discreditează țara în fața celorlați aliați.
Klaus Iohannis, președintele României (29 iunie 2022): Am decis împreună, și această discuție a pornit din CSAT, să alocăm 2,5% din PIB pentru Apărare. Acest lucru se va întâmpla începând cu bugetul următor, pe anul 2023.
În vara lui 2022, la Summitul NATO de la Madrid, Klaus Iohannis le spunea jurnaliștilor români că bugetul de 2,5% din PIB pentru Apărare va fi o constanță cel puțin în următorii 10 ani. Nu a fost așa nici măcar în 2023. Statistica…


