Visa şi ING Bank, în parteneriat cu Impact Hub Bucharest, lansează în România programul Visa She’s Next pentru a sprijini dezvoltarea afacerilor conduse de antreprenoare.
Conform unui comunicat remis, marţi, AGERPRES, antreprenoarele sunt invitate să aplice în cadrul programului, unde 10 finaliste vor beneficia de mentorat şi coaching pe o perioadă de 6 luni. În plus, trei dintre ele vor avea ocazia să câştige unul dintre cele trei granturi în valoare de 10.000 euro fiecare. Ioana Hasan (cofondator SmartBill), Alina Donici (cofondator Artesana) şi Oana Craioveanu (cofondator Impact Hub Bucharest) se numără printre mentorii care vor ghida participantele. Totodată, acestea vor beneficia de accesul la o comunitate de femei antreprenor, cu obiective, interese şi provocări comune.
Cererile de înscriere în program pot fi depuse în perioada 16 aprilie – 25 mai aici. Singurele condiţii pentru antreprenoarele care doresc să…