Bugetul României a ajuns într-o stare critică, avertizează din ce în ce mai mulți economiști. Sarabanda scumpirilor pe bandă rulantă, majorarea taxelor și a impozitelor reflectă cel mai fidel acest lucru, potrivit specialiștilor.
Radu Nechita, profesor universitar la „Babeș-Bolyai”, face referire la modificarea impozitului pe proprietate, la comanda alianței PSD+PNL.
„Când guvernele măresc sau anunță că măresc impozitele într-un an electoral, asta poate însemna fie un copleșitor sentiment de responsabilitate combinat cu o sinceritate absolută în fața unei situații bugetare fără ieșire, fie că politicienii respectivi speră că măsura le va aduce mai multe voturi decât cele pierdute – de exemplu în cazul impozitelor ‘pe bogați’, ‘pe multinaționale’, ‘pe supraprofituri’, ‘pe vicii’ etc.).
Prima variantă este formularea preferată a departamentelor de comunicare ale partidelor și guvernelor, fiind crezută doar de cei ce cred…