Personalul Serviciului de Ambulanță Dâmbovița a avut parte de o zi specială, în care nu doar că a salvat vieți, dar a adus și o nouă viață pe lume. Astăzi, o femeie din Brezoaia a născut în ambulanța care o transporta la spital, cu ajutorul asistentului medical prezent în echipaj. Atât bebelușul, cât și proaspăta mamă se află în stare perfectă de sănătate, datorită intervenției prompte și profesioniste a personalului medical.
Evenimentul a avut loc la ora 6:51, când un apel la 112 a solicitat intervenția unei echipe de ambulanță în localitatea Brezoaia, pentru o femeie gravidă la termen. Echipajul de tip B2 de la substația Răcari a ajuns la fața locului și a asigurat asistența necesară în timp util. Chiar dacă nou-născutul nu a mai așteptat să ajungă la spital, s-a născut sănătos pe targă, având aproximativ 3 kilograme.
Atât bebelușul, cât și mama sa au fost predați cu succes personalului de la Spitalul Județean Târgoviște, iar întreaga echipă de intervenție este felicitată pentru profesionalism și pregătire. Serviciul de Ambulanță Dâmbovița transmite multă sănătate atât nou-născutului, cât și mamei sale, și felicită asistentul medical Duscu Florin Daniel pentru modul său exemplar de gestionare a situației.
Articol de: F.S.
Citeste articol integral
Sursa & Foto Credit- “damboviteanul.com”
Notă pentru publicații: Știrile sunt preluate automat din feed-ul Google News sau în urma unor acorduri scrise cu publicațiile. După cum observați, este specificată sursa, creditul foto și linkul către articolul integral. Dacă doriți ca articolele dumneavoastră să nu mai fie preluate, vă rugăm să ne contactați la adresa de e-mail de mai jos, și le vom întrerupe imediat.
Reclamatii & Reporturi Stiri
contact: medialux85@gmail.com
Cititi Termeni si Conditii