Ministrul Mediului Mircea Fechet susţine că România are suficiente rezerve de apă, în ciuda secetei din ultima lună. De asemenea, ministrul exclude varianta ca apa potabilă să fie restricţionată la scară largă.
Ministrul mediului Mircea Fechet a fost întrebat în emisiunea Insider politic, difuzată sâmbătă la Prima TV, dacă România are suficiente rezerve de apă pentru a traversa perioada de secetă.
”România are suficiente rezerve de apă în acest moment. Gradul de umplere a amenajărilor hidrotehnice pe care le avem în gestiune la minister este de 80%. Chiar şi în cazul în care în luna iulie va ploua foarte puţin, acest grad nu va scădea mai puţin de 77%, ceea ce înseamnă că având 3,5 miliarde de metri cubi de apă la îndemână nu putem să discutăm de o lipsă a apei potabile sau de o restricţionare a acesteia la scară largă. Că într-o localitate a secat fântâna, că într-alta reţeaua, care…