Ecaterina Andronescu, fost ministru al Educației în patru mandate, crede că marea greșeală din programul „România Educată”, semnat de către Klaus Iohannis și ministra Ligia Deca, se referă la încurajarea noilor tehnologii în timpul orelor de curs, ca mijloace de învățare.
Cadrul universitar și-a exprimat punctul de vedere pe marginea acestui subiect, pentru Ziare.com. În opinia fostului ministru, tehnologiile cu ecrane mari, tactile, favorizează distragerea atenției.
„Acest program a rezultat din dezbaterile publice pe care actuala ministră a Educației le-a avut cu inspectoratele, cu părinții din toată țara, dar nu a existat viziunea pe care o lege ar trebui să o dea sistemului de învățământ. Mă refer, de exemplu, la un anumit articol. E inadmisibil ca în sec. XXI să ai un articol în care…