Bratu a solicitat totodată și plata unor despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate de care ar fi beneficiat din momentul încetării de drept şi până la reintegrarea în funcţie.
Pus să înapoieze toate salariile încasate
Laurențiu Bogdan Bratu a fost trimis în judecată, în iunie 2021, sub acuzația de înșelăciune. Fostul director al Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Craiova a fost inculpat la acea vreme tocmai pentru că s-a angajat într-o companie de stat în baza unor acte de studii false, respectiv diplomă de absolvent al Universității Petrol-Gaze din Ploiești (UPG).
Un an mai târziu, instanța Judecătoriei Sector 1 a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului Bratu, întrucât intervenise prescripția răspunderii penale. Totuși, judecătorii l-au obligat pe Laurențiu Bogdan Bratu să plătească CNAIR suma de 883.427 de lei, cu titlu de daune materiale, reprezentând salariile încasate…