Contre pe Facebook între George Simion și Victor Ponta după ce fostul premier și Marcel Ciolacu au mers la cumpărături în supermarket. Simion a reacționat la postare și le-a atras atenția că au cumpărat mere din magazin și nu de la producătorii locali.
Sunt imaginile de la care a pornit schimbul de replici în mediul online între George Simion și Victor Ponta. Imediat după publicarea imaginilor, președintele AUR a lăsat un comentariu: „Mere nu ați fi cumpărat și voi de la Voinești sau Fieni, v-ați dus la supermarket”.
Ponta i-a răspuns imediat. Fostul premier spune că a fost cu Marcel Ciolacu și la producători și că merele le-au pus în portbagajul mașinii.
George, am luat de la Fieni și am pus în portbagaj la mașină – că noi am venit cu mașina. Tu ai venit cu elicopterul și nu te-a lăsat pilotul să iei produse că nu e voie. Scump a fost elicopterul? Din subvenție?
Victor Ponta a continuat…