Premierul Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegerile prezidențiale, a declarat vineri că tinerii pleacă din România pentru că nu stăpânesc o meserie foarte bine, iar pentru a îndrepta acest lucru trebuie implementat învățământul dual.
„Mi-a trimis Cătălin (Manea- n.r.) să citesc programul ‘Romi pentru România 2024-2034’. Vreau să vă spun, nu este aproape nicio diferență între programul meu prezidențial și programul dumneavoastră. Nu a fost nicio colaborare între noi, nici eu nu v-am copiat pe dumneavoastră, nici dumneavoastră pe mine. Asta înseamnă că de fapt simțim la fel, ne dorim același lucru, ne dorim învățământ dual implementat pentru tinerii noștri. Pentru că tinerii noștri, copiii noștri, nepoții noștri, pleacă din România pentru că nu stăpânesc o meserie foarte bine”, a spus Ciolacu la Adunarea Generală a Reprezentanților Comunităților de Romi din România de la Sala Palatului.