Luna viitoare, la Sinaia, va avea loc Conferința Europeană a Salvatorilor pe pârtii de schi, cu 15 țări participante, cărora li se adaugă o delegație din Statele Unite.
Salvamontiștii constată o creștere ușoară a numărului de accidente față de anul trecut, reiese într-o statistică dată publicității de Asociația Națională a Salvatorilor Montani din România.
Cu toate că nu există suficient personal, toate cazurile sunt acoperite, spune președintele Salvamont România, Sabin Cornoiu.
“Avem o acoperire de 30-40% media națională cu necesarul operativ de salvatori. Noroc că avem alături de noi personal voluntar. Această activitate frumoasă, privită din exterior, se face numai de anumiți oameni care au o vocație spre această profesie, au o anumită pregătire sportivă, au calificări ca salvator montan de intervențiile și în alte locuri greu accesibile cu elicopterul, cu dronele, cu câinii de salvare, cu scafandrii, și mulți…